Consilierea între mit și realitate   

De-a lungul timpului, consilierii i s-au atribuit diverse valențe care s-au dezvoltat și au devenit tot mai clare, iar ca definire a consilierii, putem spune că aceasta cuprinde: sfătuirea, îndrumarea, direcționarea sau chiar „sfat al bătrânilor” deoarece persoanele numite generic consilieri, sunt persoane considerate ca fiind înțelepte, demne de a-i sfătui pe ceilalți atunci când trec printr-o perioadă mai dificilă și au nevoie de o îndrumare. (Stănescu, 2003, 6). Adesea, consilierea este practicată de către prieteni, rude, colegi, persoane fără pregătire profesională în acest domeniu, fapt pentru care se întâmplă să consilieze subiectiv, implicați emoțional, ceea ce nu duce la rezultatele așteptate. 

După Enăchescu (1998, 319), „consilierea este o metodă educativă de susținere a persoanelor aflate în situații critice care impun o rezolvare imediată și rapidă a problemelor ivite, desfășurându-se pe termen scurt.” Procesul consilierii va fi unul neelaborat, nedocumentat și va decurge de la sine dacă va fi oferit de către o persoană fără studii în acest domeniu. După Susanu (2011, 8), „consilierea reprezintă un proces de îndrumare al unei persoane (sau a mai multor persoane), de către o altă persoană specializată într-un anumit domeniu, cu scopul îmbunătățirii unui aspect al vieții sale.” Dacă noțiunea de consiliere s-ar fi rezumat doar la o simplă sfătuire, aceasta ar fi fost una subiectivă, filtrată prin propriile experiențe, trăiri și emoții ale persoanei care oferă consilierea, ceea ce ar fi în detrimentul persoanei consiliate. Deci, mitul că oricine poate consilia pe oricine, nu are baze științifice și evident nici practice. Realitatea este că un consilier trebuie să fie pregătit/ format profesional pentru a oferi servicii de consiliere eficiente. Experiența de viață este extrem de valoroasă dar modul în care va consilia o persoană care se bazează doar pe experiența sa de viață, va fi unul subiectiv, lipsit de profesionalism.

După Picioruși și Luca (2010, 3), „consilierea este o metodă cu ajutorul căreia oamenii sunt ajutați să aleagă, să planifice și să acționeze pentru a progresa în viață.” În cadrul consilierii sunt identificate resursele personale ale consiliatului prin oportunitatea oferită acestuia de a reflecta la propria persoană și la problemele sale. Datorită faptului că activitatea de consiliere este una complexă, holistică, care necesită timp, dedicare, seriozitate și o formare de specialitate, se poate afirma că: „activitatea de consiliere este arta de a-i învăța pe oameni să se ajute.”(Picioruși, Luca, 2010, 5). Prin faptul că întreg procesul de consiliere utilizează metode și tehnici specifice cu scopul de a modela creativ personalitatea fiecărui individ în parte, adaptând realitatea și comportamentul consiliatului la realitatea mediului în care trăiește, putem susține ideea conform căreia „consilierea este artă”.(Dimitriu-Tiron, 2005, 12) 

Prin activitățile sale practice, consilierea vizează gândirea și comportamentele și are la „bază teoriile învățării… clasică, operantă… și socială” (Dumitru, 2008, 25), utilizând ca și model fundamental „modelul cognitiv – comportamental”. În acest context, termenul „cognitiv” se referă la „procesarea și interpretarea informației”. (Wills, 2008, 8). Conform unei teorii a personalității, ceea ce  simțim și modul în care ne comportăm este determinat în mare măsură de modul în care gândim. (Dafinoiu, Vargha, 2005). Consilierul va fi acela care va trebui să descopere tiparele de gândire și de acțiune ale familiei, modul în care aceasta acționează și reacționează în situații de criză, după care să oglindească familiei tiparul cu scopul de a-l conștientiza și de a acționa în schimbarea comportamentelor disfuncționale, în cazul în care acestea există.

Consilierea familială este mai complexă deoarece cuprinde două sau mai multe persoane iar problematicile sunt mai diversificate. În acest context, pe parcursul procesului de consiliere, se vor explora resursele interne și externe ale familiei, problemele concrete/ reale și de asemenea, se vor explora de către consilier și familie, „elementele cheie care explică, blochează sau pot bloca soluțiile unei probleme, ceea ce facilitează descoperirea unor noi posibilități de reevaluare, decizie și acțiune în contextul problematic din mijlocul familiei.”Năstasă (2015, 12). De cele mai multe ori, când se adresează consilierului, familia se percepe ca fiind la un capăt de drum închis, blocat, neputând să vadă o modalitate de ieșire din acea situație, negăsind o alternativă pentru a putea merge mai departe pe calea vieții. În acest context, rolul consilierului este de a asista familia cu scopul de a o ajuta să descopere calea cea mai potrivită pentru a-și rezolva problema, pentru a se redresa și a-și găsi echilibrul și liniștea.

După Jurcă (2015, 9), unul dintre scopurile principale ale consilierii, este acela de a „asista clientul în găsirea soluțiilor”, iar alt scop este acela de a-l asista pe client „să ia decizii înțelepte” (Gîrleanu, 2001, 3). Pentru ca acest lucru să fie posibil, consilierul trebuie să stabilească o relație bazată pe încredere cu clientul și să-i ofere un cadru securizant, să fie empatic, stăpân pe sine, autentic și să dea dovadă de profesionalism prin modul de abordare și susținere a persoanelor pe care le consiliază. 

Conform Asociației Britanice pentru Consiliere (1991) consilierea are scopul „de a oferi clientului oportunitatea de a explora, descoperi și clarifica moduri de a trăi, valorificându-și resursele, ceea ce conduce la sentimentul de bine interior.” (Florea, 2011, 31). Dacă individul nu este împăcat cu sine, nu este autentic și nu are un atașament securizant, acesta nu va putea funcționa la capacitate maximă, fapt pentru care va avea nevoie de sprijinul unui consilier.

John Mc Leod (1998, apud Gîrleanu, 2002, pp. 4-5), evidențiază câteva obiective specifice ale consilierii: perspicacitatea, dezvoltarea conștiinței de sine, auto-acceptarea, autodezvoltarea și individualizarea, iluminarea (încurajarea clientului de a se bucura, de a se înveseli și de a fi mulțumit), rezolvarea de probleme, educația psihologică, achiziționarea de abilități sociale, schimbarea cognitive, modificare comportamentală, schimbare sistemică, dezvoltare personală, restituire sau compensare. Ca și obiectiv general valabil, ce se va regăsi în cadrul fiecărei ședințe de consiliere, indiferent de problema cu care se confruntă clientul, este acela de a-i oferi acestuia posibilitatea de a-și explora atitudinile, de a-și exprima gândurile și de a putea analiza situația dificilă prin care trece. (Porter, 1950). Respectul față de client, susținerea acestuia: afectivă, cognitivă, volitiv – decizională precum și acceptarea de către consilier a faptului că fiecare persoană consiliată este cea mai mare expertă în problema sa și știe cel mai bine cât de intens suferă, cât de dezamăgită sau deznădăjduită este și ce temeri are, reprezintă principii de bază în consiliere.

Spre deosebire de psihoterapie care se centrează pe evidențierea, pe reconstrucția personalității individului, consilierea oferă suport persoanelor sănătoase din punct de vedere psihic dar care au nevoie de susținere pentru a-și îndeplini obiectivele propuse și pentru a avea o eficiență de funcționalitate, mai mare.

În calitate de consilier, grija trebuie să fie în permanență pe nevoile clientului dar într-un mod autentic. Consilierul nu se anulează pe sine, sau nu-și inhibă propria personalitate, propriile valori și principii dar în relația cu clientul, descoperă/ învață modul de gândire al acestuia, este flexibil și mereu conștient că el este profesionistul care poartă răspunderea pentru client. Fără ca cei doi să stabilească o relație bazată pe încredere reciprocă, pe autenticitate, transparență, procesul de consiliere nu va fi eficient. Consilierul va trebuie să nu-l facă în vreun fel pe client să se simtă inferior, raportându-se la acesta de pe o poziție de superioritate, deoarece clintul nu se va simți acceptat, nu se va deschide și cei doi nu vor putea construi o relație benefică.

Atât consilierul cât și clientul, vin în relație cu un bagaj emoțional, cultural preluat din familia de origine și propriul tipar va fi evident la client. Familia clientului este extrem de importantă, deoarece acesta este parte integrantă din ea, din sistemul numit familie și necesită o explorare atentă. De asemenea, membrii familiei sunt resurse foarte bune pentru client dar acesta adesea nu le identifică, nu realizează potențialul de suport al familiei și-n acest context, consilierul va fi mediator între client și familie.

Tipuri reprezentative de consiliere

După cum se cunoaște, există mai multe tipuri de consiliere și în continuare, dorim să evidențiem câteva dintre acestea pe care le considerăm a fi relevante pentru subiectele tratate în acest volum.

Consilierea creștinăeste singurul tip de consiliere care este directivă deoarece are la bază Biblia. Consilierea creștină „se bazează pe Dumnezeu și pe știință. Este etică din toate punctele de vedere și ține cont de diferențele și necesitățile culturale, biologice, spirituale, psihologice și sociale ale omului.” (Pustan, Schlezak, 2016, 49)

Un consilier creștin,  pe lângă cunoștințe de psihologie sau formare în psihoterapie, trebuie să fie instruit teologic, să cunoască bine Biblia. În cadrul consilierii creștine, fără a se erija în funcția de judecător, consilierul îl învață pe client, valorile, principiile creștine și disciplinele spirituale, îl ajută și-l încurajează în a le pune-n practică, oferindu-i suport emoțional, empatie și materiale ajutătoare (versete biblice, cărți, broșuri, filmulețe video etc).

Consilierea psihologică reprezintă „o intervenție de scurtă sau de mai lungă durată, în scopul prevenirii, remiterii sau asistării rezolutive a unor probleme personale (emoționale, cognitive și comportamentale), cu impact individual, familial și socio-profesional dezorganizator.” (Mitrofan, Nuță, 2009, 10)

Consilierea educațională reprezintă „procesul de orientare – învățare – care se adresează subiecților educaționali (elevi, studenți, adulți care învață), cât și partenerilor educaționali ai acestora (părinți, profesori, angajatori) cu scopul abilitării acestora cu cele mai eficiente metode, tehnici și procedee de gestionare și rezolvare a problemelor lor educaționale.” De cele mai multe ori, consiliatul se adresează specialistului cu situații educaționale dificile precum: „neclaritate, ceață psihologică, ambiguitate” – (probleme cognitive), „tensiune, nemulțumire, neliniște” – (probleme afective), „indecizie, îndoială” –  (probleme volitive), care-l blochează comportamental și-l duc în imposibilitatea de a-și putea rezolva singur problemele. (Dimitriu – Tiron, 2005, 18)

Acestea sunt tipuri reprezentative ale consilierii educaționale (psihopedagogice): consilierea școlară, consilierea vocațională, consilierea profesională, consilierea de carieră. În aceste tipuri de consiliere se evidențiază rolul educațional, care implică elaborarea unei strategii, a unui plan educațional de intervenție personalizat, pentru a-l ajuta pe clint să-și dezvolte abilitățile existente, precum și să învețe noi aptitudini, tehnici și atitudini comportamentale pentru a se putea adapta la mediul înconjurător și pentru a putea găsi cele mai viabile și eficiente soluții pentru rezolvarea problemelor sale.

După Jurcă, consilierea specifică asistenței sociale, este intitulată: consiliere asistențială deoarece reprezintă „un serviciu de sprijin și ajutor acordat persoanelor aflate în situații de criză (existențială, de sănătate, posttraumatice, comportament adictiv etc) sau momente de schimbare socială (de statut profesional, emigrare, divorț etc), care necesită o adaptare la condiții de viață cu care acești oameni nu sunt familiarizați.” (Jurcă, 2015, pp. 9 – 10). Pe parcursul procesului de consiliere, consilierul în persoana asistentului social, asistă persoana aflată în dificultate (beneficiarul), intervine în soluționare problemelor acestuia oferindu-i direcțiile, resursele de care are nevoie, dar nu ia decizii în locul beneficiarului. 

Indiferent de forma consilierii, aceasta presupune cunoștințe temeinice în acest domeniu delicat în care lucrezi cu mintea și cu sufletele oamenilor. Așa cum un artist, un profesor sau un medic, au nevoie de talent, de dăruire în aceste domenii vocaționale, și un consilier are nevoie de dăruire în această profesie frumoasă. 

Sufletul omului este delicat, ca un porțelan de cea mai bună calitate, pe care dacă nu-l mânuiești cu atenție, îl spargi în mii de cioburi și cu greu mai pot fi reunite într-un întreg. Clienții, de cele mai multe ori, vin la consiliere cu sufletul rănit, așteptând să-l pansezi, ceea ce nu este deloc ușor dar cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile dacă ne lăsăm în Mâna Sa și-L rugăm să ne călăuzească și să lucreze El prin intermediul nostru, la vindecarea rănilor sufletești pe care le au cei care aleg să se adreseze unui consilier. Este o onoare deosebită dar și o responsabilitate imensă, să ți se acorde o așa de mare încredere, să fii lăsat să pătrunzi în mintea și-n gândurile unui om, fapt pentru care trebuie să dai dovadă de mult profesionalism, respect și prețuire.

Bibliografie 

Dafinoiu, I., Vargha, J. (2005). Psihoterapii scurte. Strategii, metode, tehnici. București: Editura Polirom.

Dimitriu – Tiron, E. (2005). Consiliere educațională. București: Institutul European.

Dumitru, I. (2008). Consiliere psihopedagogică. București: Editura Polirom.

Enăchescu, C. (1998). Tratat de psihanaliză și psihoterapie. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Florea, N. (2011). Consilierea părinților. Craiova: Editura Else.

Gîrleanu, D. (2002). Consiliere în asistența socială. Iași: Editura Universității „Al. I. Cuza – Iași.

Jurcă, E. (2015). Consilierea în asistența socială. Timișoara: Editura de Vest.

Mitrofan, I., Nuță, A. (2009). Consilierea psihologică. Cine, ce și cum? București: Editura SPER.

Năstasă. L. (coord.), (2015). Consilierea familiei aflate în impas. O abordare psihologică și educațională. București: Editura Eikon.

Picioruși, V., Luca, S. (2010). Consilierea – artă și știință. Târgu-Jiu: Editura „Academica Brâncuși”.

Pustan, V., Schlezak, V. (2016). Consiliere creștină multidisciplinară. Model terapeutic și de aplicare. Beiuș: Editura Fabrica de Vise.

Stănescu, M. (2003). Introducere în consilierea psihologică. București: Editura Arvin Press.

Susanu, N. (2011). Consilierea în asistența socială. Brăila: Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Wills, F. (2008). Consilierea și psihoterapia cognitiv-comportamentală. București: Editura Herald.

Publicat în Volumul nr. 2 al seriei AUTENTIC

VOLUME