Ai văzut vreodată cum se zbate un fluture să iasă din cocon? Nu este deloc ușor și aparent ai spune că efortul e prea mare. Uitându-te la el cum se zbate, tendința ar fi să-l ajuți. Poate să tai coconul, poate să-l iei acasă la tine și să-l ți sub observație, dar cu toate acestea nu o faci pentru că ști sigur că fluturele are nevoie de acea zbatere, pentru a ieși din cocon. Zbătându-se el se întărește. Corpul său devine mai mic, aripile-i cresc și cel mai important, ele se întăresc prin zbatere. Când fluturele va reuși să străpungă coconul cu aripile sale și va putea să se elibereze de sub strânsoare, doar atunci el va fi suficient de puternic ca să zboare. Și ce maiestuos este zborul său! Câtă frumusețe și culoare are trupul său firav! Ce bucurie și încântare pentru mica vietate să se știe liberă să zboare! Când e în cocon, fluturele este la adăpost, într-un mediu sigur, dar când iasă și brăzdează atmosfera, zburând liber și fericit, încep marile provocări ale vieții sale efemere. Astfel, fluturele va trebui să învețe cât timp poate zbura, pe unde poate zbura… care sunt posibilele pericole ce-i pot curma viața, dar cu toate acestea el învață faptul că există viață după ieșirea din cocon și se bucură de ea.
Cu ființa umană lucrurile sunt într-un fel asemănătoare, dar totuși diferite. Suntem concepuți, trăim în propriul cocon în pântecele mamei, dar pentru noi coconul se extinde în familie. Spre deosebire de animale, noi avem nevoie de mai mult timp pentru a crește, pentru a ne dezvolta și mai ales pentru a înțelege cine suntem, care-i scopul vieții noastre, de unde venim și încotro ne îndreptăm. Noi avem conștiință și rațiune, emoții și dorințe și toate acestea ne fac unici și speciali și ne determină să gândim, să căutăm să ne cunoaștem pe noi, pe ceilalți și mediul înconjurător.
Sunt întrebări existențiale la care ne gândim cu toții mai ales în perioada adolescenței, cu o mai mică sau cu o mai mare intensitate: Cine sunt eu? De ce trăiesc? De unde vin? Unde plec după ce mor? Există Dumnezeu? Există viață după moarte?… Semnul că am ieșit din coconul nostru într-un mod sănătos, este atunci când noi, familia și cei din jur, constatăm faptul că ne-am autodiferențiat de familia de origine, că suntem pregătiți să ne formăm propria noastră familie. Dar drumul înspre cunoașterea de sine, nu se oprește niciodată. Zi de zi ne descoperim și aflăm tot mai multe lucruri despre noi și dacă integrăm în noi faptul că există viață după ieșirea din cocon, după ieșirea de sub protecția familiei de origine, vom avea mintea și inima deschise înspre explorarea de sine și ne vom putea descurca foarte bine pe drumul propriei cunoașteri.
Când ne aflăm în vreun impas, căutăm ajutor și primul ajutor îl putem găsi în propriile noastre resurse interne. Dar pentru a ști care sunt acestea, este nevoie să ne cunoaștem pe noi, să ne cunoaștem sinele, să ne cunoaștem punctele forte și punctele slabe. Pentru a găsi drumul acesta așa de anevoios, spre noi înșine, este nevoie de reflecție și este nevoie să acceptăm cine suntem chiar și atunci când nu ne place ce descoperim în noi și de asemenea, să ne înfruntăm temerile și traumele îndrăznind să schimbăm în gândirea, vorbirea și atitudinile noastre ceea ce se poate schimba și totodată, acceptând ceea ce nu putem schimba din trecut. „Creierul nostru emoțional nu face diferența între trecut și prezent, între atunci și acum… nu realizăm pe moment faptul că suntem ghidați de trecut…” (Gyorgy, 75, 2021). Ceea ce ne ajută, este să învățăm să trăim cu trecutul și să luăm lecții valoroase din el, să-l definim ca fiind o carte de istorie fără a-i conferi puterea de a ne dicta cum să trăim în prezent sau de a-l lăsa să ne influențeze viitorul, deoarece trecutul nu este o sentință pe viață… Și dacă în trecut cineva ne-a rănit foarte tare, evident că doare, dar oferind iertare autentică celor ce ne-au greșit, devenim liberi, ne eliberăm pe noi de acele persoane, ne putem conecta cu sine alungând gândurile negre și pe cele de autocondamnare nejustificată. Dacă procedăm așa, procesul de vindecare va fi prețios și ne va ajuta să ne trăim prezentul, fără a rămâne în trecut. Viața se trăiește în prezent, nu în trecut și nici în viitor! Trăind prezentul bine și înțelept, ne vom bucura de viață cu ziua, și pregătindu-ne bine ziua de azi, vom avea deja asigurată și ziua de mâine. Deci, să ne trăim deplin prezentul, din toată inima!
Dacă cu cei dragi nouă și cu cei din jur avem îngăduință, și cu noi de asemenea, trebuie să avem îngăduință pe anumite componente, să ne cunoaștem, să ne analizăm cât mai obiectiv cu putință, să fim buni, prietenoși cu noi, dar în același timp să nu fim propriul barem de evaluare. Uneori suntem prea aspri cu noi înșine și este timpul să învățăm să fim mai blânzi. Este nevoie să ne iubim pe noi mai întâi, ca să putem să-i iubim cu adevărat pe ceilalți. Și aceasta nu este o formă de narcisism, ci este o formă de normalitate. Nu poți să dai, ceea ce nu ai! Nu poți oferi iubire autentică altora, dacă tu nu te iubești pe tine. Când mergem cu avionul, înainte de a decola avionul ni se face un instructaj pentru a ne reaminti modul corect și real prin care ne putem ajuta copilul sau aproapele, în cazul în care avionul va suferi vreo avarie și va trebui să ne punem măștile de oxigen pentru a fi salvați: prima dată este necesar să ne punem propria noastră de oxigen, ca apoi să putem să-l ajutăm pe copilul sau aproapele de lângă noi…, așa este și cu dragostea. De aceea, este important să avem grijă de inimile noastre, pentru că de fapt, de acolo ies, adevăratele izvoare ale vieții. „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.” (Proverbe 4:23). Nu pot ieși din același izvor și ape dulci și ape amare. Trebuie să avem mare grijă de inima noastră, pentru că de ea depinde în mare măsură calitatea vieților noastre! O inimă bună ne va ajuta în călătoria vieții, mult mai mult decât o inimă rea sau egoistă.
Chiar dacă suntem conștienți de faptul că nu ne putem întoarce în trecut, pentru a schimba ceea ce a fost dureros, și totodată, nu putem controla tot ceea ce ni se întâmplă în prezent și viitor, un lucru însă este cert și anume faptul că avem libertatea să acționăm, să răspundem, să luăm atitudinea dorită față de tot ceea ce ni se întâmplă. Ceea ce suntem ne face liberi și autentici, ne conferă dreptul de a răspunde, de a acționa, într-un mod potrivit și nu de a reacționa. Zilnic trebuie să luăm decizii, să facem alegeri, să ne protejăm… nelăsând pe nimeni să ne fure demnitatea și să ne transforme în ceea ce nu suntem. (Frankl, 2018). Nu putem controla circumstanțele sau oamenii, dar putem controla răspunsul nostru la ceea ce ni se întâmplă și la ceea ce ni se transmite din partea celor din jur. Asta ne responsabilizează, într-un mare fel! Este o alegere care ne face umani și demni care ne diferențiază de cei care doar reacționează și și-au pierdut pe drum, umanitatea.
În cartea Geneza, în Psalmul 139 și în multe, alte versete din Biblie, ni se spune așa de frumos, faptul că suntem creați de Dumnezeu cu atâta măiestrie, migală și iubire. Suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ceea ce este minunat. Pe primul om Adam, Dumnezeu l-a creat din țărâna pământului, a suflat duh de viață în el și așa cum citim în 1 Tesaloniceni 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Cristos…” vedem foarte limpede faptul că suntem duh, suflet și trup, ceea ce ne diferențiază într-un mod evident de animale, care nu au duh. Complexitatea ființei umane este absolut superbă și este atât de minunat faptul că noi putem avea o relație personală cu Dumnezeu, putem să-L cunoaștem și să ne cunoaștem prin intermediul Bibliei, care este Cuvântul Său pentru noi, scrisoarea Sa de iubire autentică, pentru fiecare dintre noi și busola de care avem nevoie pe drumul către noi înșine, pe drumul conectării reale cu alți tovarăși de drum, dar și pe drumul valoros către Dumnezeu. Cunoașterea autentică, de fapt, este o dublă sau triplă cunoaștere. Dumnezeu, Creatorul nostru, dorește cu ardoare să fie și Tatăl nostru, fapt pentru care a îngăduit ca singurul Său Fiu, să se întrupeze, să trăiască printre noi pe acest pământ, să ne lase un exemplu perfect de viață și să ne arate iubirea deplină, până la jertfa Sa pe cruce, pentru ca noi să putem fi mântuiți și transformați, pentru a avea viață eternă, dacă îi acceptăm chemarea. Domnul Isus a plătit totul, pentru ca noi să avem o nouă viață și pentru ca să ne împace cu Dumnezeu Tatăl. Nota de plată pentru păcat, a fost plătită intergal, dacă noi acceptăm mântuirea Lui, în dar. Acest dar, este harul nemeritat, pe care-L putem primi, doar prin Domnul Isus Cristos. Dumnezeu a făcut primul mare pas înspre noi, de fapt El a făcut totul. „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:9-10)
Cu o iubire dornică să imite iubirea lui Dumnezeu pentru noi, suntem iubiți în familia de origine. Părinții se străduiesc și chiar dacă nu reușesc să facă totul perfect în această grea misiune de părinte, ei sunt generatorii de viață, de tipare, de idei și instrucțiuni în călătoria vieții noastre. Din familia de origine începe drumul spre noi înșine. Familia este prima noastră oglindire și primul etalon în funcție de care ne ghidăm și ne comparăm în viață. Familia ne este primul învățător, antrenor prețios și cu o foarte mare influență asupra noastră.
Copilul, în multe cazuri, se raportează la Dumnezeu în funcție de cum se raportează tatăl la el. De asemenea, copilul se percepe pe sine așa cum îi spune mama sau bunica sau altă persoană de atașament că este el. Toate acestea pun o mare responsabilitate pe umerii părinților, doi oameni care la rândul lor vin cu un bagaj din propria familie de origine, care sunt pe diverse alei, line sau alambicate, în drumul spre ei înșiși. De aceea, este înțelept și de folos pentru fiecare dintre noi, să învățăm să fim îngăduitori cu familia de origine, chiar dacă de multe ori ne este mai greu, să învățăm să dăm sens modului în care ne-au crescut și educat, să luăm ce-i bun și să ducem mai departe în familia pe care ne-o formăm, iar ceea ce a fost dureros, urât și dificil pentru noi, să le socotim ca fiind niște lecții prețioase de viață, din care am avut de învățat și care ne-au pregătit și ne-au făcut mult mai puternici pentru lecțiile mai dure ale vieții.
Rudele, grădinița, școala, biserica sunt medii în care învățăm despre noi. Alături de ceilalți ne descoperim pe sine chiar dacă uneori procesul este dureros atunci când primim opinii negative și ofense cu privire la noi. Fiecare vede viața prin proprii ochelari dar este înțelept ca uneori să privim viața și prin ochelarii altora. Empatia ne va ajuta mereu să privim viața și prin ochii celorlalți.
Vom avea doar de învățat citind istorie, biografii, uitându-ne atent la viețile altor oameni și luând învățături de la ei despre felul în care și-au găsit și au parcurs propriul lor drum înspre ei înșiși. De asemenea, studiind viața, religia și cultura altor popoare sau chiar locuind cu acestea, vom descoperi multe lucruri de folos pentru noi și ne vom putea cunoaște mai bine. Nu trebuie să ne temem să ne testăm cu înțelepciune limitele și să căutăm mereu să ne depășim pe noi înșine, și-n fiecare zi să fim mai buni ca-n ziua precedentă. Asta înseamnă evoluție, înseamnă progres și îmbunătățire.
Important este să analizăm ceea ce ni se spune, ceea ce vedem la cei din jur și să luăm mereu ce este bun pentru dezvoltarea noastră personală. Dacă rămânem deschiși la păreri contradictorii și ne lăsăm modelați, dezvoltăm o gândire flexibilă, rațională. Desigur nu ne este de folos să ne canalizăm energia într-o măsură care merge peste normalitate și să ruminăm, sau să devenim dependenți de părerile celorlalți fără a fi capabili să ne analizăm și să ne asumăm singuri păreri, decizii, valori, principii. Dacă învățăm să ne valorizăm sănătos fără a deveni aroganți, mândrii sau superiori, și de asemenea, să nu ne autosabotăm, vom putea respecta și prețui ceea ce este în jurul nostru: natura, animalele, dar mai ales oamenii, opiniile, valorile, principiile lor. Dar ceea ce trebuie să ne intereseze cu adevărat, ca verdict final, pentru viața noastră, în toate aspectele ei, este părea lui Dumnezeu despre noi. Oamenii au priviri limitate, adesea, sau influențate de invidie sau late interese, de aceea este foarte important în viață la cine privim și pe cine lăsăm să ne definească. Textierul Toby Mac, a făcut o afirmație prețioasă legată de marele împărat David, împăratul iubit al poporului Israel, legată de modul în care David a fost observat, perceput și catalogat: „Frații lui David au văzut un păstor! DUMNEZEU A VĂZUT UN REGE! Lasă-l pe Dumnezeu și nu pe ceilalți, să te definească.”
În relația cu noi înșine, precum și în relațiile cu ceilalți, inevitabil vom suferi, vom fi răniți și dezamăgiți dar cu cât vom ști mai bine cine suntem, cum să ne facem înțeleși printr-o comunicare adecvată, vom putea să înaintăm tot mai mult pe acest drum către noi înșine. (Peck, 2019). Fiecare dintre noi venim cu un bagaj genetic, suntem unici iar personalitatea ne va defini… iar caracterul va fi mereu cartea noastră de vizită pe care o vom prezenta printr-un comportament frumos și o comunicare asertivă și înțeleaptă.
Atunci când începem să descoperim cine suntem, este vital să fim mulțumiți cu ceea ce suntem ca și temperament, tip de personalitate, talente, abilități, capacități intelectuale, anumite trăsături fizice, dar în același timp este bine să nu ne plafonăm ci să fim autodidacți, dornici de a învăța mereu câte ceva și de a ne depăși pe noi înșine.
Poate că în imaginația noastră, uneori, tânjim să fim altcineva și astfel devenim nerealiști și acel cineva care dorim să fim, nu se poate concretiza. Adevărul este că niciodată nu vom fi poate pe deplin mulțumiți cu cine suntem, dar important este să fim autentici și să nu ne oprim din această călătorie a descoperirii și înțelegerii, în profunzime și în intensitate. Atunci când ne propunem o schimbare în dreptul nostru, nu simțim neapărat întotdeauna să facem acest lucru, ba chiar ne simțim deranjați, dar ceea ce contează este să pornim pe acest drum al schimbării, chiar dacă nu simțim… totuși să acționăm, pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră și în timp, va veni și plăcerea și bucuria schimbării și a descoperirii de sine. (Papadopoulos, 2018). Stând în liniște și învățând să ne ascultăm inima, să descoperim autenticitatea din noi, de fapt ne formăm obiceiul de a vorbi cu noi înșine, de a ne asculta cu atenție și astfel de a răspunde nevoilor noastre. Doar ieșind din zona de confort, experimentând lucruri noi ca arta, muzica, sportul, lectura etc, vom putea descoperi care ne sunt talentele și abilitățile și desigur, vom avea nevoie de suportul, încurajarea celor din jur, pentru a le cultiva.
Un rol deosebit de important în ceea ce suntem și devenim, îl au și gândurile noastre. Ele sunt acelea care ne influențează emoțiile și care ne determină să acționăm sau ne fac să avem doar temeri nefondate pe care trebuie să le identificăm și să le înfruntăm. Dacă de obicei avem gânduri negative, vom avea emoții negative și invers. Dumnezeu este Acela care pe lângă libertatea de alegere (liberul arbitru) ne-a oferit și capacitatea de a ne controla gândurile. „Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (1 Corinteni 10:5). Deci, stă în puterea noastră să decidem ce lăsăm să ne ocupe mintea, ce informații lăsăm să intre în mintea noastră și să ne influențeze pentru o perioadă mai lungă de timp. Dacă ne vom focaliza atenția pe lucruri pozitive rămânând ancorați în realitatea înconjurătoare, și ne vom dezvolta abilitatea de selectare a ceea ce lăsăm să-și facă loc în gândurile noastre, vom putea să devenim niște oameni echilibrați în gândire, în emoții și sentimente, în vorbire și în acțiuni.
Un exercițiu practic și foarte util, este acela de a ne așterne pe hârtie gândurile. Mai concret să avem un jurnal în care să începem să scriem: propriile convingeri despre cine suntem și cine ne spun cei din jur că suntem, care sunt gândurile specifice ce ne vin repetitiv în minte, la ce ruminăm în general, care ne sunt valorile, principiile, credințele personale, tot ce ne dorim, tot ce ne influențează, ne motivează sau ne demotivează sau ne defocusează. Jurnalul este un prieten fidel, tăcut și foarte prețios pe drumul către noi înșine. De asemenea, discuțiile cu persoanele semnificative din viața noastră, sunt foarte importante. Discuții legate de modul în care ne percep, modul în care văd schimbare sau stagnare în noi. E bine să avem vise și dorințe, să muncim pentru a le împlini dar și împărtășirea lor cu persoane de referință pentru noi, ne va ajuta să rămânem conectați cu realitatea, să aflăm ce putem face concret pentru a ne putea împli dorințele și visele.
Uneori tindem să râvnim la ceva ce nu este potrivit pentru noi, sau ne asumăm responsabilități copleșitoare din diverse motive: de a demonstra că putem, că suntem valoroși, sau din nevoia de a fi văzuți, pentru a fi validați, sau pentru a acoperi anumite dureri emoționale, traume neprocesate. Astfel, tindem să ajungem în stadiul de epuizare și acest lucru aduce cu sine o demoralizare sau chiar depresie ceea ce poate încetini drumul nostru către sine sau ne poate duce pe alei pe care nu ne gândiserăm că am putea ajunge să mergem.
Chiar dacă este dificil uneori și am prefera să ne spună cineva ce, cum, când și cât să facem, este responsabilitatea noastră să ne stabilim propriile noastre valori, principii, limite, să ne asumăm deciziile, să ne ajutăm pe noi înșine. Dacă oameni de referință îi vom avea pe cei care ne doresc binele, oameni pe care ne putem baza, care sunt autentici și ne vor spune adevărul despre noi cu empatie și din dorința de a ne ajuta să creștem, să ne descoperim pe noi, atunci drumul nostru către sine, va fi unul în care nu ne vom simți preponderent singuri și neajutorați. (Peterson, 2018)
Un alt domeniu de care trebuie să avem mare grijă, sunt emoțiile și sentimentele noastre. Să conștientizăm cum suntem pe plan emoțional, care ne sunt simțirile și manifestările atunci când reușim, când eșuăm, atunci când suntem criticați, când suntem supărați. Ce ne neliniștește în general și de asemenea, ce ne aduce bucurie și plăcere și cum ne conștientizăm și procesăm emoțiile? Le dăm ascultare sau le ignorăm? Ignorându-le nu facem altceva decât să ne mințim pe noi că ele n-ar exista și astfel ele își vor face loc în subconștientul nostru care ne va spune despre ele în moduri pe care s-ar putea să nu le înțelegem prea ușor sau care să ne deranjeze. Corpul nostru va răspunde emoțiilor noastre și-n acest fel ne va atrage atenția asupra lor. Și dacă nu este suficient să descoperim singuri toate aceste lucruri despre emoțiile și sentimentele noastre, ne va ajuta să apelăm la serviciile unui specialist: consilier, psihoterapeut, medic, pastor, duhovnic, mentor. Acești oameni ne vor ajuta să privim lucrurile mult mai clar și ne vom îmbogăți viața, ajutându-ne să ne clarificăm anumite aspecte importante ale călătoriei vieților noastre.
Uitându-ne în oglindă, este important să ne placă în mod real ce vedem, cum ne vedem. Să ne acceptăm frumosul cu micile sale imperfecțiuni, fiind conștienți că nu există perfecțiune și că noi nu facem excepție de la această regulă de viață. Zi de zi corectăm, îmbunătățim ceea ce putem în noi, dar nu este indicat să stăm asupra noastră cu lupa într-un mod obsesiv, pentru că acest lucru nu ne ajută ci doar ne va frustra și poate ne va duce în depresie sau vom dezvolta o tulburare de personalitate. Nici asupra altora nu este indicat să stăm tot cu lupa. Nu ajută în relaționare și duce la multă judecată și exagerare.
Responsabilitatea noastră în ce privește grija de sine, este să fim cu băgare de seamă la alimentație, la consumul de apă, la mișcarea pe care o facem, la un timp suficient de odihnă pentru trup și suflet. Nu existăm pentru a mânca sau pentru a munci, ci toate acestea ne ajută să trăim dar nu este înțelept și de folos pentru noi să facem din ele un scop în sine, în viață.
În cealaltă extremă, putem vorbi despre procrastinare care se referă la amânarea intenționată a unei sarcini, alții ar spune a pierde timpul fără rost, ceea ce aduce un stres suplimentar asupra noastră. Gestionarea bună a timpului, a vieții, începând cu pași mici și extinzând-o spre pași mari de viitor, ne ajută să avem direcție, să fim mai concreți în acțiuni și să ne putem evalua. Uneori este bine să procrastinăm intenționat, adică să avem răbdare de a aștepta (Vaden, 2018) și putem face acest lucru cu înțelepciune și activ: rugându-ne, studiind, relaționând, odihnindu-ne. Conectarea cu natura, cu oamenii și chiar având un animal de companie, ne vor ajuta să avem un elan mai mare pe drumul înspre noi înșine și nu ne vom simți singuri în această călătorie numită viață.
Într-o altă ordine de idei, să nu ignorăm faptul că există diverse cărți de specialitate care tratează amplu acest subiect al autocunoașterii. Sunt cărți intitulate generic cărți de dezvoltare personală, cărți motivaționale, pe care este bine să le studiem și să ne însușim ceea ce considerăm că este aplicabil în dreptul nostru.
Bine cunoscutul și iubitul autor al mai multor cărți de dezvoltare personală, John Maxwell ne prezintă 15 legi supreme ale dezvoltării personale, după cum urmează: 1) legea intenției (ne învață faptul că dezvoltarea personală nu apare pur și simplu de la sine ci este necesar să ne aducem aportul în mod conștient și asumat), 2) legea conștientizării (ne spune că pentru a ne dezvolta, este necesar să ne cunoaștem pe noi înșine), 3) legea oglinzii (ne vorbește despre faptul că trebuie să vedem în noi valoare pentru a ne conferi valoare), 4) legea momentelor de reflecție (ne conștientizează că avem nevoie și de pauză pentru a ne dezvolta), 5) legea consecvenței (ne învață faptul că motivația personală este cea care ne determină să mergem mai departe în viață iar disciplina este cea care ne ajută să ne dezvoltăm), 6) legea mediului corespunzător (ne spune că avem nevoie de un mediu propice pentru dezvoltarea noastră personală), 7) legea designului (ne învață că trebuie să dezvoltăm strategii pentru a amplifica dezvoltarea personală), 8) legea suferinței (ne spune că gestionarea corectă a experiențelor neplăcute va duce la o dezvoltare personală extraordinară), 9) legea scării (face referire la faptul că dezvoltarea caracterului nostru, determină anvergura dezvoltării noastre personale), 10) legea elasticului de cauciuc (ne învață că dezvoltarea personală se oprește atunci când nu mai există nici o legătură între locul în care te afli și cel în care ai putea fi), 11) legea schimbului (ne spune că trebuie să renunțăm la ceva pentru a ne putea dezvolta), 12) legea curiozității (ne prezintă faptul că dezvoltarea personală este stimulată atunci când ne întrebăm de ce?), 13) legea modelării (ne învață că este greu să progresăm atunci când nu avem pe cine să urmăm), 14) legea expansiunii (ne spune că dezvoltarea personală ne sporește întotdeauna capacitatea), 15) legea contribuției (ne ajută să înțelegem că atunci când noi ne dezvoltăm personal îi ajutăm și pe ceilalți să se dezvolte).
Chiar dacă uneori va fi anevoios acest drum către noi înșine, chiar dacă vom avea sentimentul că ar fi fost mult mai bine să rămânem mereu sau uneori sub protecția coconului familiei de origine, totuși vedem că provocările ne șlefuiesc, ne cresc și ne învață că există viață după ieșirea din cocon.
Cu o atitudine de mulțumire și recunoștință la adresa lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a dat, ne-a luat și ne-a învățat, lăsăm deoparte mândria și autosuficiența sau în polul opus dependența de cineva sau ceva, și astfel nu ne vom bloca conștiința de sine și-I vom permite lui Dumnezeu să ne arate pas cu pas calea pe drumul către noi. Doar Dumnezeu ne cunoaște deplin și doar împreună cu El ne vom cunoaște. „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, și du-mă pe calea veșniciei!” (Psalmul 139: 23-24)
E minunat când suntem în voia lui Dumnezeu, când Îl descoperim tot mai mult prin Biblie, prin rugăciune, prin comuniunea în biserică alături de ceilalți, când suntem o binecuvântare pentru noi înșine și pentru cei din jur, deoarece „Sufletul binefăcător va fi saturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11:25). Ne cunoaștem pe sine, mergem pe drumul vieții, creștem și ne dezvoltăm, alături de ceilalți, în comuniune cu Dumnezeu, în echilibru și autenticitate.
Bibliografie
Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri. (1924). Traducerea de Dumitru Cornilescu, 1924, ediția revizuită în 2016.
Frankl, V., (2018). Omul în căutarea sensului vieții. București: Editura Vellant.
Gyorgy, G., (2021). Copilul invizibil. București: Editura Curtea Veche.
Maxwell, J., (2012). Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale. București: Editura Amaltea.
Papadopoulos, H., (2018). Calea spre tine însuți. București: Editura SOPHIA.
Peterson, J., (2018). 12 reguli de viață. București: Editura Trei.
Peck, M. S., (2019). Drumul către tine însuți. București: Editura Curtea Veche.
Socrates citate. Secretele.com. Accesat la:
https://secretele.com/2017/05/24-de-citate-ale-lui-socrate-care-spun.htmlVaden, R., (2018). Procrastinarea intenționată. București: Editura Act & Polirom.